Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 09.05.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: V.A.
Titlul articolului: Adunare pentru autonomie. Secuimea vrea stemă, steag, imn şi graniţe
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stire-politic/adunare-pentru-autonomie-secuimea-vrea-stema-steag-imn-si-granite-520041.html


Astăzi are loc, la Odorheiul Secuiesc, Adunarea Generală a aleşilor locali din Secuime, în organizarea Consiliului Naţional Secuiesc, iar pe ordinea de zi a Adunării se află proiecte de hotărâre referitoare la iniţierea unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi adoptarea simbolurilor şi statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Circa 500 de persoane - aleşi locali, primari, consilieri locali şi judeţeni din Harghita, Covasna şi Mureş - participă, astăzi, la Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc, la întâlnirea aleşilor locali din Secuime organizată de CNS.

Sala este decorată cu drapelul secuiesc, în culorile albastru deschis şi galben auriu şi cu stema Ţinutului Secuiesc. La intrare, se vinde harta Ţinutului Secuiesc, tipărită la Sfântu Gheorghe.

La manifestare, participă şi reprezentanţi ai Mişcării Tineretului din 64 de Comitate şi ai Gărzii Maghiare, îmbrăcaţi în uniformele caracteristice, negre, şi având drapele arpadiene, ale Ungariei, şi ale organizaţiei Garda Maghiară, interzisă prin lege în Ungaria.

Autonomia asimetrică ar garanta perpetuarea noastră, a secuilor

În cadrul Adunării, liderul PCM, Szasz Jeno, a afirmat că obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc trebuie să fie deasupra tuturor intereselor politice şi că, pentru aceasta, trebuie rescrisă Constituţia, întrucât "autonomia asimetrică ar garanta perpetuarea secuilor". Szasz Jeno a spus, în discursul ţinut la întâlnirea aleşilor locali de la Odorheiu Secuiesc, organizată de CNS, că obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc trebuie să fie deasupra intereselor politice, ea trebuie înfăptuită, şi nu discutată, scrie Mediafax.

"PCM merge cu convingere pe drumul libertăţii alegerii şi asumării autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Astăzi (sâmbătă - n.r.) trebuie să luăm măsuri concrete pentru că, acolo unde lucrurile trebuie făcute, nu este loc de vorbe", a spus el. Şeful PCM s-a arătat deranjat de declaraţia preşedintelui UDMR, Marko Bela, prin care "interzice" reprezentanţilor Uniunii să participe la întâlnirea de la Odorheiu Secuiesc. "Această declaraţie a lui Marko mi-a adus în minte declaraţia reprezentantului Cataluniei în Parlamentul European, care a afirmat că secuii vor avea autonomie când o să-şi lichideze duşmanii din interior", a spus Szasz. El a menţionat că, deşi declaraţia liderului UDMR l-a supărat, a avut puterea să meargă la adunarea de vineri de la Miercurea Ciuc, considerând că autonomia se află deasupra tuturor intereselor politice.

"Ieri (vineri - n.r.) am participat la o acţiune culturală şi politică al cărei conţinut nu s-a putut realiza. Partea culturală ne-a plăcut foarte mult", a spus Szasz. Liderul PCM a afirmat că secuii trebuie să fie consecvenţi în demeresurile pentru obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc şi că, din acest punct de vedere, Constituţia României trebuie rescrisă. "Autonomia asimetrică ar garanta perpetuarea noastră, a secuilor, pe teritoriul pe care trăim de generaţii", a concluzionat Szasz.

Cel mai grav atentat la siguranţa naţională

Legat de acest eveniment, Corneliu Vadim Tudor a declarat, pentru Antena3, că "este cel mai grav atentat la siguranţa naţională din martie 1990". "Ar fi trebuit ca parlamentul să se întrunească într-o şedinţă extraordinară. Ar fi trebuit ca CSAT să se întrunească. Unde este Traian Băsescu? De ce tace? În clipa asta constituţia României este anulată. Nu mai există stat unitar şi indivizibiul", a mai spus C.V. Tudor.


"Nu cred că o comunitate trebuie să ceară de undeva de sus dreptul de a avea imn, stemă şi steag. Sunt folosite în secuime. Nu văd unde este problema. Sunt nişte steaguri tradiţionale. Nu este o provocare. Este o afirmare a a unei identităţi specifice", a replicat vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Ferenc Csaba.

Tokes Laszlo critică PE pentru "inconsecvenţa şi dezinteresul faţă de problemele secuilor"

Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a criticat Parlamentul European, astăzi, la întâlnirea aleşilor locali organizată de CNS la Odorheiu Secuiesc, pentru "inconsecvenţa şi dezinteresul faţă de problemele secuilor".
"Este de neimaginat ca Izsak Balazs (liderul CNS - n.r.) să fie invitat în Parlamentul European să pledeze cauza Ţinutului Secuiesc. Dacă Parlamentul European se ocupă de problemele ungurilor, atunci şi cauza Ţinutului Secuiesc trebuie discutată la nivelul acestui for, pentru că şi problema maghiarilor este o problemă europeană, pentru că şi Ungaria şi România au aderat la UE", a spus Tokes.

El a menţionat că maghiarii din Secuime trebuie să se ridice şi să iasă din situaţia în care se află după semnarea Tratatului de la Trianon. Tokes şi-a exprimat speranţa că după venirea la guvernare, în Ungaria, a FIDESZ şi a lui Orban Viktor, politica naţiunii maghiare se va relansa "pe drumul cel bun".

"UDMR, PCM, organizaţiile de tineret şi consiliile naţionale trebuie să creeze o politică naţională şi să acţioneze unitar şi solidar pentru îndeplinirea dezideratelor secuimii. Cei care nu sunt trădători ştiu să facă jocuri politice bune şi cer autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Nu trebuie să fim adversari şi, când jucăm împotriva unei echipe străine, trebuie să fim uniţi şi să nu ne cotonogim între noi", a afirmat Tokes.

În momentul în care Tokes a spus că şi-ar fi dorit ca şi liderul UDMR, Marko Bela, să fi fost prezent la această întâlnire, în sală s-a strigat "Jos trădătorii!".

Tokes a mai spus că a venit la Odorheiu Secuiesc ca să promoveze unirea tuturor formaţiunilor reprezentative ale comunităţii maghiare şi că speră ca, la viitoare întâlnire în care se va discuta autonomia Ţinutului Secuiesc, cei care au organizat adunările de vineri şi sâmbătă să fie împreună.

"Este nevoie de o acţiune comună şi de documente care să fie semnate de toţi. Aşa ar avea mai multă greutate şi, dacă nu facem front comun, vom ajunge în impas", a conchis Tokes. (V.A.)

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.